In primii trei ani de program, IREX va infiinta in toate bibliotecile judetene din Romania centre de formare pentru bibliotecari. Crearea acestor centre de formare in cadrul bibliotecilor judetene este o optiune eficienta din punct de vedere al costurilor pentru instruire si, totodata, va contribui la imbunatatirea infrastructurii si capacitatii de instruire a bibliotecilor judetene.
Pentru a fi eligibil pentru donatia de echipamente destinate dotarii centrului de formare, bibliotecile judetene trebuie sa demonstreze ca detin spatial necesar deschiderii centrului, au personal pregatit sa livreze servicii de instruire, au conexiune broadband la Internet, si sprijin din partea administratiei judetene pentru a sustine financiar toate aceste angajamente. O alta conditie esentiala infiintarii unui centru de formare intr-o biblioteca Judeteana este angajamentul de a sustine centrul de formare, conform scopului pentru care a fost infiintat prin Biblionet, si dupa incheierea acestui program.
Intrucat multe biblioteci judetene din Romania se afla momentan in lucrari de renovare sau relocare, programul IREX recunoaste si accepta ca nu toate bibliotecile judetene dispun de spatiul necesar deschiderii acestor centre de formare. In aceasta situatie, bibliotecile judetene pot propune temporar un spatiu alternativ pentru gazduirea centrului de formare, spatiu ce se poate afla intr-o cladire a municipalitatii, scoala sau universitate din oras.
Rolul principal al centrului de formare din biblioteca judeteana este acela de a furniza servicii de instruire bibliotecarilor din judet. Centrele de formare judetene vor fi echipate cu laptop-uri astfel incat sa asigure mobilitatea functiei de instruire si pentru a fi mai usor de transportat in locatiile din judet unde sesiunile instruirile sunt necesare.