Fie ca sunteti de acord cu mine, sau nu, aveti dreptate.

In saptamana 7-12 iunie 2010 am participat la modulul de formare a formatorilor pentru noul curs despre servicii moderne de biblioteca, desfasurat la Brasov. I-am revazut pe colegii traineri din judetele care au intrat in program anul trecut, am parcurs impreuna un curs de 3 zile (in doua serii) si am discutat pe marginea cursului cu cei prezenti.
Ca de fiecare data, parerile au fost multe, cam cat noi de multe, si impartite. Ba ca e bine, ba ca nu prea merge, ba ca e prea usor, ba ca e prea complicat sau trebuie sa schimbam diverse lucruri...Le multumesc si pe aceasta cale pentru implicarea de care au dat dovada. Poate ca unele pareri sustinute acolo au fost de ajutor, poate ca unele nu si-au avut mereu locul, poate ca unele sunt putin naive, dar, toate conteaza!

Una dintre ideile prezentate in cursul nou este cea din titlu. Fie ca sunteti de acord cu mine, fie ca nu, aveti perfecta dreptate!
 
Sunt cateva lucruri pe care le-am observat, le-am trait sau mi s-au spus si care m-au adus la acest articol:
•    Un sms primit de un bibliotecar:  625 pana vineri; 600 de luni incolo. Reducerea mentionata in sms e mai mica decat MAREA reducere anuntata, de 25%. Se pare ca s-a gasit limita de jos a indecentei unui salariu care se da intr-o tara civilizata si acea limita e 600; 600 de-ai nostri, nu de-ai UE sau ai altora.
•    Un articol dintr-un ziar mare care facea „haz de necaz” de faptul ca nici macar o greva sanatoasa nu stim sa facem. Drept urmare, cine sa-i mai ia in serios pe cei care protesteaza? Eu, unul. Poate tine cineva cont si de unul ca mine la numaratoare. Cunosc oameni care nu-si permit sa faca greva din doua motive: 1. munca lor primeaza si nu-si permit sa lipseasca o zi, deci semneaza pentru greva, dar isi tin activitatile; 2. sa faci greva inseamna sa nu fii platit. Adica sunt patiti atat de rau incat nici greva nu au cum sa faca.
•    S-ar parea ca bibliotecile din Romania sunt considerate cheltuitori ai banului public si nu producatori de bani. Dintr-un punct de vedere crud si materialist acest lucru nu e departe de adevar. Cum se poate schimba parerea asta in faptul ca biblioteca publica romaneasca este o investitie a banului public in calitatea vietii si in valori mai puternice decat cele ale luptei materialiste? Eu caut inca un raspuns la asta si ma astept sa ma ajutati sa-l gasesc.  Aaa, si ofer recompensa!!!
•    Ideea ca oamenii se plafoneaza uneori si-si merita soarta si plata. Oamenii se pot plafona. In soarta n-am crezut niciodata, iar cand a fost vorba de plata, am facut tot ce-am putut sa fiu multumit, ca sa ma ajut singur sa-mi fac treaba bine. Acum 5 ani, pe la inceputul drumului meu profesional platit, cineva mi-a spus ca banii sunt cel mai mare factor demotivator din lume. Si nu in sensul in care credeam eu, cand nu ar fi. Ci tocmai atunci cand sunt. De ce? Pentru ca ne dorim mai mult, oricate cifre ar contine salariul. Nu l-am crezut atunci pentru ca cel ce mi-a zis castiga „o masina mica pe zi” iar eu abia castigam doua-trei burse studentesti pe luna. Nu l-am crezut nici mai tarziu, cand suma pentru care am semnat acum 3 slujbe era una mai mare decat a mamei mele, bugetar cu multa vechime.  Mi-am adus apoi aminte de asta cateva luni mai tarziu cand pretentiile mele financiare crescusera mai rapid decat capacitatile profesionale. Si cand mi s-a spus asta, mi-a cazut cerul in cap. Acum il cred din suflet. A durat ceva sa inteleg asta dar in sfarsit am prins ideea.
•    Munceste bibliotecarul din Romania pentru bani? Eu cred ca nu. Oamenii cu care lucrez mi-au confirmat asta de cand am inceput sa lucrez pentru Biblionet - alta e motivatia.
 
Vorbisem la Brasov cu cativa dintre participanti despre nevoia unui „eveniment de motivare” a acelor bibliotecari ce intra in program. Interesanta idee, mi-am zis pe moment. Trebuie sa recunosc, ma dau in vant dupa discursuri sau actiuni motivationale si mi-ar placea sa lucrez la un asemenea eveniment. Dar, afland de lucrurile de mai sus, am ramas pe ganduri: ce ar putea cineva sa-i zica bibliotecarului din Romania ca sa-l motiveze atunci cand contextul socio-economic este cel pe care-l traim? Ce fel de cuvinte magice diferite de „hocus-pocus”, ce fel de actiuni magice, in afara de „cele 3 dorinte ale pestisorului de aur” ar putea cineva...sau ceva face, ca sa insufle motivatie cui nu o are deja? Si mi-am dat seama ca nu cred in astfel de magie si cred ca nici altii nu prea mai cred. Magia o face fiecare dintre noi atunci cand crede in ceva si este nevoie. Prin extensie, magia o face fiecare bibliotecar in biblioteca lui.
Am mai observat ceva: daca ii spui unui bibliotecar ca „omul sfinteste locul” da din cap afirmativ. Parca e trecut in codul lor intern, genetic, faptul ca aceasta afirmatie este adevarata pentru ei. Pare-se ca magia vine din interior. Poate ca trebuie doar canalizata mai bine si cu siguranta ca trebuie sa aflam de mai multe astfel de „magii” locale.
Pentru mai multe povesti magice de la oameni care sfintesc locul, consultati, incepand de acum, concursul „Si eu sunt bibliotecar”.
 
Ce pot face eu pentru o situatie mai buna? Pot sa scriu un articol in care sa-mi exprim gandul, sa cer si opinia altora si sa ma straduiesc ca maine munca mea cu si pentru sistemul bibliotecilor publice sa fie mai buna decat azi si mai putin buna decat poimaine.
Ce pot face bibliotecarii pentru o situatie mai buna? Astept raspunsuri...
Pentru ca bibliotecarii nostri sunt mai descurcareti si mai auto-motivati decat ai lor!
 
Claudiu Aghinitei, organizator
 
PS: Fie ca sunteti de acord cu mine, fie ca nu, dati-mi un mesaj la caghinitei@irex.ro cu ARTICOL la subiect ca sa-i pot demonstra lui „admin” ca e nevoie de optiunea comentarii la articolele scrise pe site-ul nostru.



Cu toate „problemutele” de mai sus, a fost infaptuit inca un pas, cu siguranta important si necesar, in anevoiosul proces de formare a trainerilor care ii vor forma, la randu-le, pe toti bibliotecarii romani, astfel incat programul Biblionet sa fie o reusita cat mai mare, de dorit ar fi una deplina.
Cumva, insa, tot va trebui clarificata (institutionalizata) relatia dintre IREX si trainerii-bibliotecari, astfel incat acestia sa fie responsabilizati si sa raspunda de calitatea prestatiilor lor si, in general, a activitatii/ atitudinii din cadrul Programului, sa nu mai fie loc de atitudini si abordari de genul ”Eu sunt cel mai tare din parcare, cel mai frumos si cel mai destept, la mine la biblioteca judeteana sunt mielusel, nu ma pot manifesta, ca risc sa fiu sanctionat sau chiar concediat, da’ sunt zmeu si recuperez  la cursurile, TOT-urile si workshop-urile organizate de IREX (si EOS)” ... “Cine sunt Camelia, Bogdan, Claudiu si, mai ales, Crina, Titina ori Valentin si ce sa ma invete ei pe mine? Le arat eu tuturor ce tare sunt”. Daca relatia IREX-trainerii bibliotecari nu va fi clarificata (si cei din urma nu vor ajunge sa aiba atitudini constructive, in favoarea bunei implementari a programului) ...paradoxal, in loc sa fie din ce in ce mai usor, va fi tot mai dificil, pe masura ce in program sunt admise biblioteci nu asa „bunisoare” ca in Anul I. In context, anticipez ca si fata de coordonatorii regionali ai IREX se va manifesta o atitudine nepotrivita, poate chiar o ostilitate, ceea ce nu va duce la nimic bun.

Le-as recomanda unora dintre colegii nostri traineri-bibliotecari sa fie mai pozitivi in atitudine, sa uite daca se poate pentru totdeauna de „nihilismul” (care, din pacate, ii defineste dominant pe unii), sa inteleaga ca IREX, in numele si cu finantarea Fundatiei „Bill & Melinda Gates”, le face un mare bine, lor, bibliotecarilor si bibliotecilor publice din judetele lor – un bine nesperat altminteri si de necomparat cu “binele” venit din partea autoritatilor romane (Guvern, consilii judetene si locale, conducerile propriilor biblioteci judetene etc.). Sa fie “adaptivi”, in sensul ca, daca exista situatii in care bibliotecarii din judetele lor au fost deja instruiti pe unele din temele care fac obiectul cursurilor livrate de IREX, nimic nu ii impiedica sa le perfectioneze si sa adauge propria valoare/contributie acelor cursuri (sub niciun pretext, din niciun motiv si in niciun caz sa nu le decredibilizeze). 
In fine, le-as aminti colegilor traineri ca nimeni nu e perfect, insa toti putem deveni mai buni.

Valentin Smedescu, trainer


Am fost dintotdeauna curioasa cum se vede lumea din spatele ghiseului la care ma duceam sa imprumut o carte. Cum este sa te afli o zi intreaga printre rafturile acelea tacute, dar pline de imaginatie. Si, desi nu voi reusi niciodata sa „umplu papucii unui bibliotecar, timp de 3 zile am reusit sa-mi schimb perspectiva.
Am inteles ca acele rafturi nu sunt decat coaja painii pe care ei – bibliotecarii – o mananca zilnic. Miezul sunt oamenii.

Desi unii dintre participanti au parut amuzati de idee, bibliotecarul trebuie sa faca si putina psihanaliza, pe langa activitatile de zi cu zi. Pentru ca daca nu intelege cui si de ce se adreseaza prin serviciile sale, nu va intelege nici cum sa o faca. Si atunci lucrurile vor stagna. Biblioteca va ramane locul prafuit unde copiii isi cauta bibliografia pentru scoala, iar pensionarii periodicele pe care nu (mai) sunt dispusi sa dea bani. Bibliotecarul va fi tot acel personaj care, usor iritat, ne da cartile pe care le cerem, ne completeaza fisele si – eventual – ne cearta atunci cand intarziem.
Dar nu vrem asta, nu? Vrem sa crestem frumos, vrem sa invatam sa zambim, dar mai ales, vrem ca lumea sa inteleaga ca biblioteca e mai mult de atat!
mi-ar parea rau sa aflu ca nu e asa...

Natalia Martian, participant